Razele care nu aleg- BUNĂTATE

Era pauza mare. Soarele strălucea peste curtea școlii, iar Sorin juca fotbal cu băieții din clasă. Striga, alerga, râdea. Îi plăcea să fie în echipa care câștigă.

La un moment dat, mingea a ajuns la Matei, colegul cel nou. Era timid și nu prea bun la sport. A șutat… și a ratat.

— Of, mereu strici jocul! a izbucnit Sorin.

Câțiva copii au râs. Matei s-a înroșit la față și s-a retras mai în spate. De atunci, nu a mai cerut mingea.

Jocul a continuat, dar ceva din inima lui Sorin nu mai era la fel de vesel.

Seara, în grădină, bunicul uda roșiile. Apa cădea liniștit peste plante, iar aerul mirosea a pământ reavăn.

Sorin stătea bosumflat pe banca de lemn.

— Ce-ai pățit, măi campionule? l-a întrebat bunicul blând.

— Nimic… Doar că unii strică tot. Și nu merită să joci cu ei.

Bunicul nu l-a contrazis. A ridicat furtunul și a lăsat apa să curgă peste straturi.

— Vezi ploaia asta? a întrebat el.

— Da…

— Crezi că alege pe care roșie s-o ude?

Sorin a clipit.

— Nu…

— Soarele încălzește și trandafirul, și buruiana. Ploaia cade și peste grădina îngrijită, și peste cea lăsată în voia ei. Natura nu împarte lumea în „merită” și „nu merită”.

Sorin a tăcut.

— Bunătatea, măi Sorine, nu e un premiu pentru cine joacă bine. E o alegere. Tu alegi dacă vrei să fii ca soarele… sau ca un nor care se închide și ține lumina doar pentru el.

— Dar dacă greșesc? a întrebat Sorin încet.

Bunicul a zâmbit.

— Toți greșim. Și tu ai avut zile când ai ratat. Ții minte?

Sorin și-a amintit meciul de luna trecută, când din cauza lui pierduseră.

Bunicul a rupt o roșie mică și i-a pus-o în palmă.

— Mâine fă un singur lucru. Fii o rază pentru cineva care încă nu strălucește.

— Cum?

— Spune o vorbă bună. Pasează mingea. Nu râde când alții râd. Dumnezeu nu trimite soarele doar peste cei perfecți. Nici noi nu trebuie să ne alegem bunătatea după merit.

A doua zi, în pauză, mingea a ajuns din nou la Matei. Copiii au început să strige:

— Nu lui! Nu lui!

Sorin a simțit cum îi vine să spună și el ceva. Dar și-a amintit roșia din palmă. Și cuvintele bunicului.

A ridicat vocea:

— Pasează-i! Hai, Matei! Poți!

Matei a șutat. Nu a fost gol. Dar nimeni n-a mai râs.

După meci, Sorin s-a apropiat de el.

— Dacă vrei, putem exersa după școală.

Pentru prima dată, Matei a zâmbit larg.

O săptămână mai târziu, bunicul l-a văzut pe Sorin în curte. Nu era singur. Matei era acolo, iar cei doi alergau și exersau pase.

Bunicul i-a privit în tăcere, cu un zâmbet cald.

Seara, l-a întrebat:

— Ei, cum e să fii soare?

Sorin a zâmbit și el.

— Parcă e mai cald.

Și chiar era.

🌞 Întrebare pentru tine

Tu pentru cine ai putea fi o rază mâine?